alb si negru










Nichita Stănescu

Lună în câmp


Cu mana stânga ti-am întors spre mine chipul,
sub cortul adormitilor gutui
si de-as putea să-mi rup din ochii tai privirea,
vazduhul serii mi-ar parea caprui.

Mi s-ar parea ca deslusesc, prin crenge,
zvelti vanatori, în arcuitii lei
din goana calului, cum isi subtie arcul.
0, tinde-ti mana stânga catre ei

si stinge tu conturul lor de lemn subtire
pe care ramurile I-au aprins,
suind sub luna-n seve caii repezi
ce-au ratacit cu timpul, pe intins.

Eu te privesc în ochi si-n jur să sterg copacii
In ochii tai cu luna mă rasfrang
... si ai putea, uitand, să ne strivesti în gene
dar chipul ti-l intorn, pe bratul stâng. 

Adrian Paunescu

Alb si negru

Înca o noapte alba în contul vietii gri
Înca un bulgar negru la muntele de smoala
Înca un om mai crede si altul îl însala
Si „a minti” se-aude la fel cu „a iubi”.

Nu mai putem distinge minciuna de greseala?
Ni-i dat sa spargem, noaptea, tot ce zidim pe zi
Cu-aceste falimente de praf ce vom zidi?
Iubito, cum sa ducem angoasa mondiala?

Ce drept are minciuna sa vina între noi?
Dam pensie la diavoli sa ne pazeasca iadul.
Noi re-nviem si raiul, si muntele, si bradul!
Te-acuz si-ti cad în fata tîrîndu-ma-n noroi.

Noi sîntem programatii, trimisii, posedatii
Unui blestem mai mare, mai rau si mai adînc.
M-a umilit minciuna, pe-a carei nota plîng.
Strigoii-nstrainarii din casa noastra ia-ti-i.

Înca o noapte alba, poti merge sa te culci
Te voi iubi de taina, de jale si de veghe,
Îti voi fura din vorbe, cercei pentru ureche
Înca o noapte alba, cu negre fructe dulci.

Eu plec nu prea departe, aici, lînga padure
Ma întîlnesc cu Shakespeare, un viitor coleg.
Si într-o tragedie de-a lui am sa te leg,
Ca toti actorii lumii destinul sa ti-l fure.

Prea dulceo! Noapte buna –sa visezi ca minti
Si treaza în minciuna s-adormi cu foc sub talpa
Sa ai o noapte neagra, sa am o noapte alba
Tu cu o taina-n suflet, eu cu-n cutit în dinti.

Niciun comentariu: